
Pentru un cuplu straight, condiţia necesară pentru căsătorie (vorbesc, sigur, de persoane majore, care au discernământ) e ca ambii să vrea asta. Atât. Până la urmă "însurăţeii" n-au decât să locuiască sau nu împreună, să facă sau nu sex împreună, "să se potrivească" sau nu... e treaba lor. Câtă vreme ei cer să fie consideraţi căsătoriţi şi nu încalcă vreo lege, aşa vor fi consideraţi. Pentru că pe stat nu-l priveşte partea privată a căsătoriei, ci doar cea legată de respectarea drepturilor şi îndatoririlor cetăţeneşti.
Din punctul de vedere al statului, căsătoria e un contract, o înţelegere civilă.
Ei, când vine vorba de un cuplu gay, unii români cer statului să-şi aroge alte roluri, şi anume să hotărască cine se poate căsători cu cine.
Ce se întâmplă acum cu cuplurile gay e cam aşa:
- D-le Popescu, de bună voie şi nesilit de nimeni, îl luaţi în căsătorie pe Ionescu?
- Da.
- D-le Ionescu, de bună voie şi nesilit de nimeni, îl luaţi în căsătorie pe Popescu?
- Da.
- Doamnelor şi domnilor din public, sunteţi de acord ca Popescu să se căsătorească cu Ionescu?
- Nu, zice dl Varză-Viezure-Mânz.
- Imi pare rău, d-le Ionescu, îmi pare rău d-le Popescu, nu vă puteţi căsători. D-nul Varză-Viezure-Mânz nu-i de acord.
Asta în condiţiile în care suntem într-un stat (laic :)) care susţine că asigură aceleaşi drepturi cetăţenilor săi, indiferent de orientarea lor sexuală. Ce mi se pare ciudat e că prea mulţi oameni cred că-i "normal" să conteze părerea publicului. E un paradox aici care ar trebui să fie evident, raţional vorbind, oricui. Il vedeţi?
Iar acum, ii trimit ... "un pupic pe ombilic" (© & ™)
AquaDiSp
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu