Caută şi vei găsi orice doreşti cu această bară magică

Google
 

miercuri, 1 iulie 2009

Fanii au ocazia să îşi ia rămas bun de la Michael vineri.

Trupul neînsufleţit al lui Michael, însoţit de familie, va fi dus, joi, din Los Angeles în Santa Barbara, la ferma Neverland, însoţit de un convoi funerar format din 30 maşini.

Potrivit CNN, joi dimineaţa la ora locală 10, trupul neînsufleţit al lui Michael va fi dus de la Los Angeles spre ferma Neverland, iar vineri, va avea loc o ceremonie publică, pentru toţi cei care îl plâng pe star. Ulterior, va avea loc o ceremonie privată, duminică, tot la Neverland.

Se vehiculează, printre altele, că există posibilitatea ca regele muzicii pop să fie înmormântat în oraşul unde s-a născut, Gary, Indiana. Aceasta variantă nu a fost confirmată oficial, dar primarul oraşului, Rudy Clay, speră ca acest lucru să se întâmple. Totuşi, e posibil ca pe 10 iulie, să aibă loc şi în oraşul natal o slujbă în memoria starului, fără a fi clar dacă trupul neînsufleţit va fi transportat acolo sau nu.

În plus, Clay vorbeşte deja drepre deschiderea, în curând, a unui muzeu dedicat megastarului.

Niciun comentariu: