Caută şi vei găsi orice doreşti cu această bară magică

Google
 

marți, 6 mai 2008

Aveţi o viaţă fericită?

 Zilele trecute am primit un e-mail de la un amic şi datorită conţinutului aş dori să vi-l împărtăşesc şi vouă.

 Un profesor de filosofie stătea în faţa clasei având pe catedră câteva lucruri. Când ora a început, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan mare gol, pe care l-a umplut cu mingi de tenis.
I-a întrebat pe studenţi dacă borcanul este plin, iar aceştia au convenit că era.
Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de tenis.
I-a întrebat din nou pe studenţi dacă borcanul era plin, iar acestia au fost de acord că era.
Profesorul a luat după aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan. Firesc nisipul a umplut de tot borcanul.
I-a întrebat din nou pe studenti cum stătea treaba iar aceştia au răspuns în cor "pliiin"!
Profesorul a scos de sub catedră două ceşti cu cafea pe care le-a turnat în borcan, umplându-l de această dată definitiv.
Studenţii au râs.

După ce hohotele s-au domolit, profesorul spus: "Acum aş dori să întelegeţi că acest borcan reprezintă viaţa voastră. Mingiile de tenis reprezintă lucrurile importante pentru voi: familie, copii, sănătate, prieteni şi pasiunile voastre. Dacă totul ar fi pierdut în afară de acestea, viaţa voastră ar fi tot plină. Pietricelele sunt celelalte lucruri care contează pentru voi: serviciul, casa, maşina, iar nisipul e restul lucrurilor mărunte. Dacă veţi începe cu nisipul, nu veţi mai avea unde să puneţi mingiile de tenis şi pietricelele. La fel şi în viaţă, dacă îţi iroseşti tot timpul şi energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodată timp pentru lucrurile importante pentru tine. Acordă atenţie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joacă-te cu copiii, iesi cu soţia în oras la cină, joacă tenis, vei avea suficient timp altă dată să faci curat sau să repari cine ştie ce dispozitiv. Ai, în primul rând grijă de mingiile de tenis, ele contează cu adevărat. Stabileşte-ţi priorităţile, restul e doar nisip."
Unul dintre studenţi a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele două căni de cafea. Profesorul a zâmbit:
"Mă bucur că întrebi asta, ele vor doar să arate că, oricât de plină ar părea viaţa ta, e loc întotdeauna pentru două căni de cafea, împreună cu un prieten."

 Sper ca şi voi să încercaţi să înţelegeţi ce dorea să spună acel profesor în pilda lui.

Iar acum, vă trimit ... "un pupic pe ombilic" (© & ™)
AquaDiCs

Niciun comentariu: