Se presupune că peste 90% dintre comorile ascunse de înaintaşii noştri în zona Banatului nu au fost încă descoperite. Este şi cazul unei comori inestimabile despre care există informaţii conform cărora ar fi fost îngropată de turci în vechea cetate a Timişoarei în ziua capitulării în faţa armatei conduse de Eugeniu de Savoya, 13 octombrie 1716. Deşi din 1881 până în prezent comoara nu a mai fost căutată în mod oficial, în cercuri restrânse se cunosc informaţii despre acest important vestigiu pierdut. Neoficial, membri ai comunităţii turce locale încearcă şi astăzi să o localizeze.
Ştirea din Temesvarer Zeitung
Informaţii despre această nepreţuită comoară, care ar conţine monede de aur, veselă şi bijuterii, vin din anul 1881, din cel mai important ziar al acelei vremi din oraş, Temesvarer Zeitung. Articolul a fost preluat de London Telegraph în ediţia din 13 octombrie, acelaşi an, iar în 31 octombrie ştirea despre comoara pierdută a turcilor de la Timişoara a ajuns şi în New York Times, fiind publicată cu titlul "Comoara secretă turcească".
Potrivit New York Times, în 1881, "guvernul otoman a depus o cerere, prin intermediul Ambasadei din Viena, către Ministerul Imperial de Război, pentru a obţine permisiunea de a dezgropa şi recupera o comoară de mare valoare îngropată în incinta citadelei Timişoara (...) în anul 1716". Articolul îl indică pe un anumit Selim Paşa drept cel care a îngropat comoara, în ajunul cuceririi Timişoarei de către prinţul Eugeniu de Savoya. Conform articolului, Selim Paşa "avea asupra lui toţi banii, vesela şi bijuteriile cusute în piei de viţel pe care le-a îngropat (...). Cererea respectivă a fost aprobată de către autorităţile austro-ungare".
Castelul Huniazilor, unde se aflau cândva vistieria şi depozitul de arme şi muniţii otomane, este unul dintre locurile în care ar fi putut fi ascunsă comoara.164 de ani de istorie pierdută
După cucerirea Timişoarei, noua administraţie austriacă a distrus documentele otomane, astfel că foarte puţine informaţii s-au păstrat despre modul de organizare administrativă din perioada de 164 de ani de ocupaţie turcă. Nu se cunosc cu exactitate date despre poziţionarea celor mai importante clădiri, a străzilor şi, cu câteva excepţii, nu se cunosc nici numele persoanelor din administraţia de la 1716. Ultimul guvernator turc al Timişoarei (beilerbei) a fost Mustafa Paşa. Se mai cunosc, din documente păstrate la Viena, numele oficialilor turci care au participat la negocierile de capitulare în faţa austriecilor: Ahmed aga, comandantul castelului, Ali Efendi şi Ibrahim Naimeddin (cronicarul de mai târziu care va descrie asedierea cetăţii de către armata condusă de Eugeniu de Savoya). Numele lui Selim Paşa nu apare menţionat niciunde în documentele oficiale rămase. Este posibil însă ca el să fi fost un angajat al vistieriei sau chiar defterdarul oraşului, echivalentul de astăzi al directorului finanţelor publice, şi astfel să fi avut în grijă banii şi alte bunuri de preţ ale administraţiei.
Ilustraţie a Timişoarei turceşti în care este indicată casa paşei (cea in alb)
Unde ar fi îngropat Selim comoara?
"Acest Selim ar fi putut îngropa comoara în curtea casei sale, undeva în castel - unde se aflau vistieria şi depozitul de arme şi muniţii, în casa paşei sau la fel de bine putea să o îngroape oriunde altundeva", mai spune Ioan Haţegan. Conform acestuia, casa paşei s-ar fi aflat undeva în zona Pieţei Libertăţii. Conform altor scrieri, casa paşei s-ar fi aflat în partea de nord a cartierului construit în jurul djamiei sultanului Suleyman, numită în planul întocmit la 1716 de căpitanul Perette "Moscheea cea Mare". Referitor la această poziţionare, în cartea "Cultura otomană a vilayetului Timişoara (1552-1716)", Cristina Feneşan scrie: "Afirmaţia ni se pare hazardată, dat fiind că nu există până acum vreo listă a cartierelor şi nici indicii documentare asupra amplasării, învecinării, evoluţiei prin fragmentare şi, mai ales, asupra dimensiunilor variabile ale respectivelor cartiere".
Valoare deosebită
Astfel se explică de ce turcii, care în 1860 l-au uimit pe contele Coronini cu cererea lor şi care au revenit la Timişoarai în 1881, nu au găsit comoara. Hărţile şi indiciile lor nu mai corespundeau cu nimic din noul oraş clădit de austrieci. E posibil ca această comoară să fi fost găsită după plecarea turcilor din 1716, dar la fel de posibil este ca ea să zacă încă undeva sub vreo pivniţă sau stradă din centrul istoric al oraşului. Cert e că respectiva comoară a existat, fiindcă orice cetate turcească deţinea bani şi obiecte de valoare necesare susţinerii armatei. Având în vedere importanţa strategică a Timişoarei în acea perioadă şi faptul că, după atâţia ani, guvernul turc a trimis delegaţii pentru a recupera comoara pierdută a lui Selim, înseamnă, fără îndoială, că tezaurul păstrat aici era deosebit de valoros...
Cea mai veche casă din Timişoara, martoră a evenimentelor din secolul al XVIII-lea, a fost renovată de actualii proprietari în urmă cu câţiva ani
Capitularea şi plecarea turcilor
În 12 octombrie, la ora 11,30, pe un bastion al cetăţii se ridică steagul alb al capitulării garnizoanei otomane.
În 13 octombrie, în cortul prinţului Eugeniu de Savoya, s-a semnat tratatul de capitulare. Otomanii au primit 5 zile pentru a părăsi cetatea şi dreptul de a-şi vinde casele şi bunurile. Au primit, de asemenea, 1.000 de căruţe pentru a-şi transporta avutul.
La 17 octombrie, otomanii au părăsit definitiv cetatea. Locuitorii rămaşi au fost 466 ortodocşi români şi sârbi, 144 evrei şi 35 armeni.
Iar acum, vă trimit ... "un pupic pe ombilic" (© & ™)
AquaDiCs
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu