Caută şi vei găsi orice doreşti cu această bară magică

Google
 

marți, 24 iunie 2008

Ortodocşii sărbătoresc naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi Sânzienele


În 24 iunie, credincioşii creştin-ortodocşi sărbătoresc Naşterea Sf. Ioan Botezătorul şi Sânzienele sau Drăgaica, după cum sunt cunoscute în tradiţia populară. Fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei, Ioan Botezătorul s-a născut în localitatea Orini, fiind supranumit Înaintemergătorul pentru că a anunţat şi pregătit venirea Mântuitorului. Mărturiile păstrate până în zilele noastre arată că preotul Zaharia şi soţia lui, Elisabeta, ajunseseră la bătrâneţe şi nu au avut copii. La poporul evreu, acest fapt era considerat ca un mare blestem din partea lui Dumnezeu. Uneori, nici jertfele nu le erau primite celor fără copii, la templu. "În vremea împăratului Irod, în timpul săptămânii când era de rând la templu, Zaharia a intrat să tămâieze. Pe când tot poporul era afară şi se ruga, i s-a arătat îngerul Domnului stând de-a drapta altarului tămâierii. Acesta l-a înştiinţat că i-au fost ascultate rugăciunile şi că Dumnezeu le va da un copil, căruia trebuie să-i pună numele Ioan (în ebraică, Iohanan înseamnă Dumnezeu s-a miliostivit n.r.). Pentru că a fost neîncrezător în vestea adusă de Arhanghelul Gavriil, Zaharia a rămas mut până în ziua în care s-au împlinit acestea", a explicat părintele Marius Florescu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Banatului. Când a crescut, Ioan a plecat să trăiască în deşert, unde se hrănea cu miere sălbatică şi lăcuste şi se îmbrăca cu haină din păr de cămilă. Toate datele păstrate până în prezent conduc la ideea că Ioan boteza la râul Iordan, acolo unde L-a botezat şi pe Mântuitorul Isus Hristos. Tot în aceeaşi zi, în tradiţia populară se sărbătoresc Sânzienele sau Drăgaica. Această sărbătoare populară este legată de cultul recoltei, al vegetaţiei şi al fecundităţii, şi păstrează în ea, ca toată tradiţia românească, un amestec fascinant de creştinism, păgânism şi vrăjitorie. În noaptea de Sânziene, "Dumnezeu rânduieşte un răstimp de linişte, când stau în cumpănă toate stihiile şi cerurile şi vânturile", spunea Sadoveanu, ielele pot fi îmblânzite şi fetele tinere pot să-şi afle destinul, spălându-se, la răsăritul soarelui, cu roua curată de pe flori sau cu apă sfinţită. În tradiţia populară se spune că astăzi se fac coroniţe din Sânziene care vor ocroti casa şi gospodăria de puterea forţelor malefice, aducând totodată noroc, săntate şi belşug oamenilor, animalelor şi semănăturilor. Ziua de Sânziene este considerată sfântă şi trebuie respectată. Se spune că nimeni nu are voie să lucreze în această zi atâta timp cât soarele joacă pe cer.
Există şi în tradiţia locală(mă refer la cea din Spania, mai exact din Comunitatea Valenciană, unde locuiesc) sărbătoarea de "San Juan", care se sărbătoreşte în noaptea de 23 pe 24 iunie. Aici tradiţia spune că trebuie să se aprindă focuri mari care să alunge forţele malefice din zonă şi speritele rele. De asta, lumea se adună pe malul mării şi la ora 24.00 aprinde focuri mari. Şi dacă tot merge lumea la "picnic" işi aduc şi "de-ale gurii" şi cinează pe malul mării, distrându-se bine ... dacă tot e sărbătoare :P

Aş fi vrut să merg şi eu aseară la acest "picnic" dar din păcate am lucrat până pe la ora 01.00 şi era deja prea târziu ca să mai mergem la acea oră. Aşa că ... sper să merg anul care vine :P

Iar acum, vă trimit ... "un pupic pe ombilic" (© & ™)
AquaDiCs

Un comentariu:

Anonim spunea...

asta e un blog gay? sunt nou in lumea gay si vroiam sa aflu si eu ceva interesant despre ... noi. am aflat zero. multumesc!