Caută şi vei găsi orice doreşti cu această bară magică

Google
 

marți, 20 noiembrie 2007

Emoţii, ghinion sau prostie ?


Nu demult am început şcoala de şoferi. Nu de alta, dar fără maşină e foarte greu să mergi la muncă, dacă ai de lucru pe la periferia oraşului,(pe unde sunt ff multe centre comerciale, depozite, ateliere, fabrici, etc) iar dacă nu ai unul e foarte greu să-ţi găseşti unul, bunicel, dacă nu ai maşina(şi permis de conducere, evident). Aici sistemul de obţinere al permisului de conducere este total diferit de cel din România. Adică prima dată mergi la sediul şcolii de conducere şi faci ore de teoretică, faci multe teste pe calculator, după care te prezinţi la examenul scris. Dacă il iei, atunci ai dreptul să începi orele de practică(adica de condus maşina, prin oraş). Când m-am prezentat la examenul scris ... am avut nişte emoţii...... ioiii. În seara precedentă examenului am mai făcut nişte teste şi imi ieşeau 4-5-6 greşeli, ceea ce însemna(daca le-aş fi făcut la testul oficial) ca "am picat cu brio". Dar m-am prezentat la examen. Totul bine şi frumos pe acolo ... lume multă, unii degajaţi, alţii cu emoţii(eu făceam parte din a 2-a categorie :~D ). Când am ieşit din sală aveam îndoieli asupra 2 dintre cele 30 răspunsuri date, dar după ce am întrebat o fată despre acele 2 întrebări asupra cărora aveam îndoieli, m-am liniştit un pic. După amiază am aflat rezultatul oficial: am fost admis, cu punctaj maxim(30 corecte din 30 întrebări).
Acum stau şi mă întreb: "am avut noroc sau inteligenţa şi-a spus cuvântul?" . Eu unul tind să cred ca a fost noroc :P
Buun, am luat "teoreticul". Am început să conduc prin oraş. Din cauză că aveam nevoie urgentă de carnetul de condus(maşina deja o aveam cumpărată) m-am prezentat, dupa câteva ore de condus, la examen, care ... l-am "picat cu brio", pentru că nu eram destul de pregătit şi am dat dovadă de "nepricepere în condus". Am mai făcut câteva ore de condus şi instructorul mi-a zis că sunt pregătit pentru exemen(la primul examen imi spusese că am şanse mici să iau carnetul, pentru că nu eram destul de bine pregătit). M-am prezentat la examen şi ... am trecut pe roşu,(pentru că se schimbase repede culoarea la acel semafor şi nu am apucat să văd că s-a schimat în roşu şi am trecut) fapt ce a dus la ridicarea numărului eşecurilor la examenul practic la 2.
Acum iar m-ă întreb: "am avut eu ghinion să se schimbe repede acel semafor in roşu, sau a fost de vina prostia mea că nu am fost destul de atent ca să prevăd schimbarea lui in roşu??" Răspunsul meu e: cred ca puţin din amândouă.
Iar acum mai fac încă 3 ore de practică şi peste 2 zile m-ă prezint la un nou examen de condus. Presimt că iar voi avea emoţii ... (le cam am de acum, doar la gândul la examen).
Stau şi m-ă gândesc: "Care o fi formula magică prin care să transform emoţiile, ghinionul şi prostia, în siguraţă de sine, noroc şi isteţimea de care e nevoie ca să iau ţi eu examenul ăsta?".
App: nu faceţi iar pariuri,(cum aţi făcut pentru durata relaţiei mele cu iubi meu :P ) pentru că mulţi dintre voi vor pierde, iarăşi.

Iar acum, vă trimit ... "un pupic pe ombilic" (© & ™)
AquaDiCs

Un comentariu:

gossipvoice spunea...

misto stil de examinare! bravo pentru reusita examenului scris si nu-ti mai face probleme pentru cel practic, a treia oara e cu noroc (sau, in cazul meu, a patra)! si eu am picat tot de doua ori la condus (zapacita cum sunt, am luat-o pe interzis ambele dati), a treia oara la scris pentru ca mi se facuse lehamite si nu mai repetasem. Asa ca, iti tin pumnii si sunt sigura ca vei lua de data asta! te pup